Florin Constantin

Florin Constantin

Audit Partner


Florin coordonează activitatea departamentului de Audit&Advisory și s-a alăturat echipei FiNEXPERT din anul 2003.


Florin are o experiență de peste 20 de ani în domeniul financiar-contabil, din care peste 15 ani sunt în audit. Pe parcursul carierei sale profesionale a fost implicat în realizarea și coordonarea misiunilor de audit financiar pentru companii cu capital privat, românești sau internaționale, precum și entități non-profit, din multiple sectoare de activitate.


Pe parcursul experienței sale profesionale, pe lângă misiunile de audit financiar, a coordonat și misiuni de audit intern, due diligence financiar, M&A, audit pentru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile și alte misiuni de asigurare sau consiliere.


Este membru activ al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), al Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS), al Asociației Auditorilor Interni din România (AAIR), al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), precum și al Camerei Consultanților Fiscali din România (CCF).


A absolvit facultatea de Economia Producției Agricole și Alimentare din cadrul Academiei de Studii Economice din București.



E-mail: office@fin-expert.ro
Tel:  + 4(021) 311 44 65/66
         + 4(021) 529 77 30/31

Captcha code
Sau mergi la pagina de contact