Responsabilitate Socială

Filozofia noastră de afaceri pune accentul pe necesitatea de a privi mai departe de scopul final al oricărei activități, de aceea considerăm ca este responsabilitatea noastră de a ne implica activ în acțiuni cu caracter social.

FiNEXPERT-BOSCOLO crede în programele de Responsabilitate Socială


După mai bine de 15 ani, FiNEXPERT-BOSCOLO înseamnă multe proiecte frumoase și de succes, o echipă de peste 120 de consultanți, un portofoliu de peste 500 de clienți locali și internaționali, dar și colaborări cu ONG-uri  pe care le susținem. Este de datoria noastră să încercăm să construim un mediu sustenabil și să responsabilizăm pentru a evita situațiile de criză și pentru a putea prospera ca societate.



ASCHF-R și-a propus să construiască o lume în care copiii și tinerii cu dizabilități fizice și/sau asociate își valorifică potențialul și sunt membri cu drepturi depline ai societății. De aceea, asociația dezvoltă numeroase programe care facilitează incluziunea socială.

Într-o lume în care a fi diferit nu este un fapt ușor de tolerat, în care dreptul la educație și o copilărie fericită este furat de diagnostice pe care copiii le primesc din ce în ce mai des, Autism Voce a înțeles că alături de specialiști și părinți, trebuie să lupte pentru recuperarea copiilor. Misiunea Autism Voice este aceea de a sprijini, prin toate mijloacele și cunoștințele acumulate în anii de experiență, recuperarea și integrarea socială a copiilor cu autism și tulburări de dezvoltare.


Ateliere fără frontiere militează pentru incluziunea socială a persoanelor vulnerabile, discriminate, sau aflate la vârsta de a munci, dar considerate neangajabile. Proiectele de inserție socială și de solidaritate pentru educație și dezvoltare au permis implicarea activă a tinerilor defavorizați, ajutându-i să-și conștientizeze propria valoare.

Bursa de Fericire reprezintă platforma online de strângere de fonduri a Asociației Dăruiește Viață, pentru proiecte din domeniul sănătății. Banii investiți sunt folosiți pentru construirea în spitale de: camere sterile, laboratoare performante, clinici de oncologie, săli de operație, compartimente de terapie intensivă, compartimente de transplant de celule stem, clinici de radioterapie. Toate acțiunile sunt alocate eficient și transparent, fiecare investitor putând vedea destinația fondurilor în orice moment.


Manifestul Casiopeea este de preveni și menține sănătatea prin sport, pentru o viață cât mai echilibrată. De asemenea, Casiopeea promovează obiceiurile sănătoase în companii și în instituții școlare pentru a cultiva valori cheie pentru societate precum respectul, prietenia, curajul și inițiativa.


Fundația Inovații Sociale Regina Maria s-a angajat încă din 2011 să ofere gratuit servicii medicale integrate persoanelor fără venituri și fără asigurări medicale, prin Policlinica sa socială de la Baba Novac. Din 2015 oferă servicii medicale prin Policlinica Sala Palatului și personalelor asigurate medical, dar care au venituri mici și foarte mici.


Este un program unic în Romania, care ajuta familiile să se vindece împreună, aducând părinții aproape de copiii aflați sub tratament, în cele mai mari spitale de copii din București și din Timișoara. Misiunea Fundaţiei pentru copii Ronald McDonald este de a identifica, dezvolta şi sprijini proiecte şi programe cu impact pozitiv şi direct asupra vieţii şi sănătăţii copiilor.


Asociaţia Medicover este axată pe educarea, sprijinirea comunităţilor locale şi dezvoltarea unor programe care să contribuie în mod direct sau indirect la îmbunătăţirea sănătăţii copiilor şi la sensibilizarea publicului la un stil de viaţă ordonat. Această misiune se realizează prin mai multe activitaţi diferite, care sunt concentrate în principal pe aspecte ale vieţii sociale, cum ar fi munca voluntară, prevenţia si educaţia. Asociaţia a fost creată pentru a îndeplini o misiune socială şi pentru a schimba realitatea în mai bine.


Fundația Prețuiește Viața derulează campanii umanitare, pe teme de sănătate, educație, drepturile omului, advocacy sau pentru un jurnalism de calitate. „Învață să trăiești frumos și demn în fiecare zi, nu irosi singura ta șansă la viață, sta în puterea ta să schimbi ceva în bine în lumea în care trăiești.” Acesta este motto-ul fundației Prețuiește Viață, înființată la începutul anului 2008 de către Andreea Marin.


Misiunea asociației este aceea de a oferi sprijin tinerilor, adulților și grupurilor minoritare, pentru a facilita integrarea lor în societate. Asociația Se Poate susține dezvoltarea sustenabilă, încurajând în acest sens promovarea și adoptarea unor soluții care să protejeze mediul înconjurător și care să prezerve patrimoniul național și cultural al României din mediul rural. 

Este o organizație non-profit, înființată de către un grup de profesioniști și prieteni care și-au dorit să creeze o platformă pentru inițiativele cu impact social semnificativ în viața persoanelor defavorizate. Aceștia susțin integrarea socială și profesională a tinerilor defavorizați prin dezvoltarea și implementarea unor servicii personalizate și soluții de antreprenoriat inovative.


Înființată în 1960 în Elveția și activă în peste 35 țări ale lumii, Fundația Terre des hommes a avut o prezență neîntreruptă în România începând din anul 1992, contribuind la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului, reforma asistenței sociale și facilitarea participării copiilor la dezvoltarea propriei comunități. Misiunea Terre des hommes este de a oferi ajutor imediat copiilor exploatați sau în situații de risc și de a schimba societatea în beneficiul generațiilor viitoare.


Asociația Valentina România are 20 de ani de implicare socială în sectorul 5, cartierul Ferentari și 20 de ani de proiecte dedicate persoanelor defavorizate. Anual, 100 de copii și familiile acestora au parte de acces la educație, consiliere psihologică, orientare școlară și profesională, o masă caldă zi de zi, dar și produse de igienă și educație pentru sănătate. Toți copiii au dreptul la un viitor, să-i ajutăm să-l construiască!


Captcha code
Sau mergi la pagina de contact